Hai să ne dăm cu părerea despre piesa celor de la Taxi

trupa taxi

În primul rând mărturisesc că nu m-a lăsat inima să vizualizez clipul pentru că din punctul meu de vedere toată treabă asta a fost extrem de bine plănuită din punct de vedere al marketingului. Menirea textului a fost să agite lumea, să se facă vâlvă în mediul online și la TV încât piesa să devină virală.

Deci părerea mea este că scopul principal al piesei a fost obținerea unui profit cât mai mare! Nu am chef să judec pe cei care apar în clip pentru că oricine care gândește lucrurile la rece își poate da seamă că acest grup a fost ales tot din considerente de marketing. Lansarea piesei exact în postul Paștelui cred că a fost un alt element menit să-i agite foarte tare pe apărătorii catedralei și în general pe lumea creștină.

Aplaud faptul că Mircea Badea a fost printre primii care i-a taxat pe promotorii smereniei care stau în ditamai vilele din cărămidă, betoane și fier. Vedeți aici postarea lui Mircea pe blogul personal. Ca o scurtă paranteză, o perioadă nu l-am mai urmărit pe Mircea pentru că mai dădea pe langă, dar asta nu mă oprește să apreciez părerea lui legată de acest subiect, cu atât mai mult cât el a și spus de multe ori că nu e cu biserica și nici nu-i ”înghite pe popi”.

Pe de altă parte dacă noi ăștia care nu am ascultat piesa, am tras concluzii greșite, cum se face că pe pagina de Facebook a lui Dan Teodorescu (solistul trupei Taxi) majoritatea fanilor sunt niște hateri. Să înțeleg că nici ei nu au priceput parabola? Sau întreb din nou retoric dacă nu cumva, asta s-a și dorit?

Continuăm cu SMERENIA! Domnule Dan Teodorescu, cum se face că după ce Grigore Leșe a ieșit din proiect, fanii tăi au început să-i adreseze injurii pe profilul tău de facebook? Sincer nu știu ce a fost în mintea lui Grigore Leșe să accepte această colaborare. Singura scuză ce i-o pot găsi este că l-ați aburit cu parabola, iar omul de bună-credință v-a crezut că nu se ascunde nimic în spatele acestui proiect.

Oamenii mai greșesc, și mă bucur că și-a dat seama de greșeală și a decis să o repare, ieșind din clip. Spre deosebire de voi, el chiar o să lase ceva în urma lui, iar muzica lui va fi apreciată și de următoarele generații.

Fac pariu că peste mai mulți ani, când catedrala va fi gata, mare parte din vedetele care azi ne îndeamnă la smerenie, se vor înghesui să facă nunți și botezuri acolo. Poate că nu este chiar momentul potrivit de a se construi o astfel de catedrală, dar de aici și până la mesajul piesei este drum lung.

Și ca să concluzionez, se pare că manifestul ăsta despre smerenie nu a făcut decât să ducă la creșterea donațiilor pentru construirea catedralei, lucru relatat chiar de purtătorul de cuvânt al BOR. De asemenea cred că Taxi a câștigat pe moment un ”boost” de popularitate, dar pe de altă parte și-a pierdut o parte din ”fanii de-o viață”. Eu o văd ca pe un câștig pe termen scurt, și o pierdere pe termen lung. Voi ce părere aveți?

P.S. Acest articol m-a făcut să realizez că smerenia există doar la copii și la sfinți, restul sunt doar vorbe: http://www.activenews.ro/stiri-social/Efectul-TAXI.-Tot-mai-multi-romani-contribuie-la-constructia-Catedralei-Mantuirii-Neamului.-O-fetita-de-11-ani-a-scos-la-licitatie-o-icoana-pictata-chiar-de-ea.-Banii-vor-fi-donati-la-edificarea-lacasului-132085

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


one × four =