Steaua-Astra: fotbalul e pe goluri sau pe arbitri?

Steaua-Astra

Poate că nu sunt eu în măsura să judec fotbalul românesc dar ce știri apar în ultima perioadă îmi lasă impresia că la noi se joacă mai mult pe arbitri, și nu pe competențe. Vă reamintesc dosarul ”Valiza” care practic ne spune că în spatele unui meci de fotbal se întâmplă aranjamente.

Nu-l acuz pe Becali pentru că măcar el a dat banii echipei respective ca să câștige, nu să piardă. Ar fi fost nasol dacă ar fi dat banii să vândă meciul, dar așa probabil că el a avut informația că altcineva vroia să aranjeze meciul, și a venit cu un preț mai mare, să-i facă pe cei de la Cluj ca să nu vândă meciul.

Acum, Șumudică oarecum învârte ”cuțitul în rană” și acuză Steaua că face blaturi cu arbitri. Din punctul meu de vedere dacă ești o echipă bună, indiferent cu cine ține arbitrul, îi faci praf pe adversari.

Nu există că arbitrul a ținut mai mult cu ăia decât cu noi și de aia am pierdut. În fotbal îți asumi că la un moment dat se vor întâmpla și erori de arbitraj, uneori în favoarea ta, iar alteori în defavoarea ta.

Numai dacă s-ar arbitra în fața monitoarelor, abia atunci ai putea spune că a fost un arbitraj fără erori. Așa cum am spus, o echipă bună îi face praf pe adversari, și nu are ce căuta cu scuze de copii mici.

Problema că la noi nu se joacă fotbal ca în străinătate, la noi fotbalul reprezintă o piață de vânzare-cumpărare, unde cei mai mulți patroni de club sunt interesați să scoată cât mai mult profit, iar jucătorii sunt văzuți precum o marfă.

Echipe care cândva aveau un renume, au fost cumpărate de oameni fără valoare, și m-aș abține să dau nume dar vedeți ce s-a ales de Universitatea Craiova. Poate că altcumva ar fi stat lucrurile dacă echipele ar fi patronate de foști jucători cu experiență, nu de non-valori.

Voi ce părere aveți?

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


12 + 13 =